TEHNOLOGIE CULTIVARE LUCERNA

1. ZONAREA CULTURII ŞI A SOIURILOR

Lucerna (Medicago sativa L.) este una din speciile de cultură cu o foarte mare plasticitate ecologică, avȃnd o foarte mare putere de acomodare la diverse condiţii de climă şi sol. Producţiile cele mai mari se obţin în zone temperate, pe soluri profunde, bine drenate şi bine aprovizionate în elemente nutritive. Ea se comportă bine pe cernoziomuri, pe soluri aluvionare şi pe soluri brune permeabile, cu pH peste 6,2; se poate extinde şi pe solurile acide, permeabile, care au fost amendate şi fertilizate corespunzător, unde pH-ul este mai mare de 6,0. Lucerna se comportă aproape normal şi pe soluri cu grad mare de sărăturare.

Lucerna poate fi cultivată ȋn cultură pură, sau ȋn amestec cu graminee furajere (golomăţ, raigras hibrid) şi cu trifoiul de Alexandria ȋn varianta semănatului de primăvară.

În cultură neirigată, ȋn zonele de câmpie, cu precipitaţii medii anuale mai mici de 550 mm, lucerna este recomandat a fi cultivată în cultură pură.

În cultură irigată ȋn zonele de cȃmpie, precum şi ȋn zonele colinare, cu precipitaţii medii mai mari de 550 mm şi unde temperatura medie multianuală este mai mică de 10,5 ⁰C, este de preferat ca lucerna să se cultive în amestec cu graminee perene. În regim irigat, lucerna realizează producţii maxime când se cultivă în amestec cu golomăţul. În toate situaţiile se introduce în amestec şi raigrasul hibrid sau raigrasul aristat; când semănatul se face la desprimăvărare se introduce în amestec şi trifoiul de Alexandria. Dintre soiurile actuale de golomăţ, cel mai indicat este Adrian care se potriveşte cu lucerna sub aspectul perioadei de vegetaţie şi al capacităţii de regenerare. Soiul de trifoi de Alexandria indicat este Viorel, iar la raigrasul hibrid, se recomandă a se utiliza soiul Cătălin.

În ultimii 14 ani la Institutul de Cercetare Dezvoltare-Agricolă Fundulea, singurul centru de ameliorare din domeniu din Romȃnia, au fost create şi ȋnregistrate 12 soiuri de lucernă; sunt soiuri ce răspund cerinţelor diferite de utilizare, apte pentru cultura pură, sau în amestecuri intensive, sunt pretabile pentru consum în stare proaspătă sau conservată. Pe lȃngă capacitatea ridicată de producţie la furaj (pot depãşi 100 t/ha în condiţii optime de culturã)  şi sămȃnţă (800-900 kg/ha în ani favorabili), acestea ofera un furaj cu o valoare nutritivã ridicată şi mai ales au o foarte bună adaptabilitate la condiţiile din Romȃnia, ȋnsuşire  exprimată ȋn special printr-o foarte bună rezistenţă la iernare şi secetă si o perenitate foarte bună, pot fi exploatate 3-5 ani.

În catalogul oficial al soiurilor pe anul 2013 au fost  ȋnscrise 15 soiuri, dintre care 11 soiuri create la INCDA Fundulea, iar dintre acestea sunt extinse sau ȋn curs de extindere în cultură soiurile Magnat, Sandra, Mădălina, Daniela şi Roxana, Catinca şi  în curs de multiplicare a seminţei în vederea introducerii în producţie sunt soiurile: Mihaela, Teodora şi Cezara.

Dintre acestea, soiul Magnat a fost cel mai extins ȋn cultură, s-a bucurat de-a lungul anilor de aprecierea producătorilor de furaj, ca urmare a producţiei mari de furaj pe care o realizează.

Soiul Daniela, ȋnregistrat ȋn anul 2000 este un soi precoce, înfloreşte mai devreme decât soiul Magnat cu circa 5 zile. Realizează producţii mari de furaj şi de bună calitate şi este recomandat pentru cultură pură (tabelul 1).

Soiul Mădălina ȋnregistrat ȋn anul 2002, vine cu un plus, atȃt la producţia de furaj, cȃt şi la calitate comparativ cu soiul Magnat, (tabelul 1), realizează ȋn condiţii optime peste 90 t/ha masă verde, 18-20 t/ha fȃn. Oferă fermierilor un furaj de foarte bună calitate, 19,58% proteină brută din substanţa uscată, 1,02 unităţi nutritive ovăz, şi are 72 coeficientul de digestibilitate.  Înfloreşte cu circa 2 zile mai devreme decȃt soiul Magnat.

Soiul Mădălina s-a evidenţiat printr-o comportare foarte bună şi ȋn testele efectuate ȋn mai multe ţări din Europa, (Germania, Ungaria, Olanda, Franţă), ţări unde deja se cultivă şi este ȋn curs de ȋnregistrare ȋn Rusia.

Soiul Sandra a fost ȋnregistrat ȋn anul 2003 şi face parte din aceeaşi grupă de precocitate cu soiul Magnat, este semitardiv. Are capacitate bună de regenerare după coase, este rezistent la iernare şi cădere. Este rezistent la boli, în special la vestejirea fuzariană (Fusarium oxysporum f.medicaginis). Experimentarea ecologică, efectuată în reţeaua de staţiuni a I. N.C.D.A. Fundulea şi în reţeaua I.S.T.I.S. a scos în evidenţă că soiul Sandra se caracterizează prin potenţial ridicat al producţiei. Soiul Sandra a realizat în medie pe trei ani de exploatare, producţii cuprinse între 12,7 – 19,6 t/ha substanţă uscată, spor  4-6 % faţă de soiurile  martor  Magnat.

Producţia maximă de furaj, în condiţii de irigare, realizată de soiul Sandra a fost de 110,0 t/ha masă verde, în anul 2010, la S.C.D.A Caracal,  depăşind cu un spor de 25% soiul Magnat, ȋn anul III de vegetaţie.

Soiul Sandra are şi potenţial mare în ceea ce priveşte producţia de sămânţă, realizează  producţii cuprinse între 550-850 kg/ha, ȋn tehnologia intensivă.

Soiul Sandra oferă un furaj cu o bună valoare nutritivă (coeficientul de digestibilitate de 72 %, 1528 kcal. energie netă şi 1,01 unităţi  nutritive), conţinutul în proteină brută din substanţa uscată poate depăşi 19,35 %. Este în prezent cel mai extins soi în culturã în România.

Soiul Catinca – ȋnregistrat ȋn anul 2006, se caracterizează printr-o bună capacitate de regenerare după coasă, o bună rezistenţă la boli şi o bună persistenţă, însuşiri ce se regăsesc în cantitatea şi calitatea furajului, circa 90 t/ha masă verde, 18 t/ha fȃn, 19,69% P.B. din S.U., 1,03 U.N., 72 coeficient de digestibilitate. Este recomandat, atât în cultură pură, cât şi în amestecuri intensive cu gramineele perene.

Principalele caracteristici ale unor soiurii romȃneşti  de lucernă

Roxana şi Mihaela au fost ȋnregistrate ȋn anul 2009, iar Teodora şi Cezara în 2013. Acestea sunt cele mai recente creaţii din domeniul ameliorării lucernei la I.N.C.D-A. Fundulea, caracterizate prin indici superiori de producţie, calitate şi adaptabilitate; sunt soiuri semiprecoce, care realizează 90-93 t/ha masă verde în tehnologia intensivă de cultură a lucernei (18-20 t/ha fȃn). Oferă un furaj cu o valoare nutritivă foarte bună 72-73 coeficient de digestibilitate al substanţei organice, 1320-1400 kcal, energie netă, 1,04-1,05 U.N.ov. Cu o producţie de sămânţă cuprinsă între 400 şi 875 kg/ha (în tehnologia intensivă), soiurile Roxana, Mihaela, Teodora şi Cezara oferă perspectiva extinderii rapide în producţie.

2. AMPLASAREA CULTURII

Lucerna se seamănă după culturi care eliberează terenul de preferinţă până la mijlocul toamnei şi care lasă solul liber de resturi vegetale.

Sunt considerate bune premergătoare pentru lucernă plantele anuale furajere (care eliberează terenul până la mijlocul lunii august), cerealele de toamnă, cartofii timpurii,  cât şi alte culturi anuale.

Când lucerna  se seamănă la începutul toamnei, premergătoarele cele mai bune sunt culturile anuale furajere, care eliberează terenul până la mijlocul verii, cerealele de toamnă şi de primăvară şi prăşitoarele care eliberează terenul până la mijlocul verii (cartofii timpurii).

Lucerna poate să revină pe acelaşi teren după un interval egal cu timpul ei de cultură.

După lucernă urmează în rotaţie, de preferinţă, plantele anuale care se însămânţează primăvara în urgenţa a doua, respectiv porumbul pentru boabe şi siloz, iarba de Sudan etc.; în regim irigat, după lucernă poate urma şi raigrasul aristat.

3. APLICAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR ŞI AMENDAMENTELOR

Gunoiul de grajd administrat plantelor premergătoare este bine valorificat de către lucernă; pentru o valorificare eficientă a gunoiului de grajd este de dorit ca lucerna să urmeze în rotaţie în anul al II-lea sau al III-lea după administrarea acestuia. Doza optimă este de 30-40 t/ha în cultura neirigată şi 60-80 t/ha în regim irigat. Gunoiul bine fermentat se poate administra şi pe cuvertură, doza anuală optimă fiind de 20-25 t/ha. Îngrăşământul organic lichid poate fi administrat după o diluare prealabilă cu 3-4 părţi de apă, norma la hectar fiind de 500-1000 hl. Epoca optimă de administrare a gunoiului de grajd pe cuvertură este pe parcursul sezonului rece.

Fosforul. Lucerna este foarte exigentă faţă de aprovizionarea solului cu fosfor mobil. Pentru producerea unor cantităţi mari de furaj, lucerna reclamă conţinuturi în fosfor mobil de 10-11 mg/100g sol (44-48 ppm).

Calculul necesarului de îngrăşământ fosfatic se poate face după următoarea formulă:

y= (a – b) • x

în care:

y este doza optimă la hectar, kg P₂O₅/ha;

a = conţinutul optim al solului în fosfor mobil;

b = conţinutul în fosfor mobil al solei unde se amplasează cultura (după fişa de cartare agrochimică);

x= coeficient: 20-22 pe cernoziomuri şi 22-25 pe restul tipurilor de sol.

În lipsa datelor de cartare agrochimică, în raport de tipul de sol şi de fertilizarea plantei premergătoare, se recomandă următoarele doze orientative:

În cultură irigată:

– 80-100 kg P₂O₅/ha, pe cernoziomuri şi soluri aluvionare;

-100-120 kg P₂O₅/ha, pe soluri brune cu pH peste 6,2;

În cultură neirigată:

– 50-60 kg P₂O₅/ha, pe cernoziomuri şi soluri aluvionare;

– 70-80 kg P₂O₅/ha, pe soluri brune cu pH peste 6,2.

Începând din anul al III-lea se administrează 70-80 kg P₂O₅/ ha pe cuvertură în sezonul rece.

Azotul. Lucerna semănată în cultură pură valorifică eficient îngrăşămintele cu azot numai pe soluri slab aprovizionate cu materie  organică; în acest caz, dozele de 30-50 kg N/ha aplicate înainte de semănat, în anul I sau pe cuvertură, în anii următori de vegetaţie, pot fi valorificate eficient de către lucernă. Îngrăşămintele cu azot sunt necesare când lucerna se cultivă în amestec cu graminee perene. În acest caz, în anul I de vegetaţie, pe cernoziomuri şi soluri aluvionare, se aplică 40-50 kg N/ha în cultura neirigată şi 50-60 kg N/ha în cultură irigată; pe celelalte tipuri de sol, dozele eficiente sunt 60-70 kg N/ha în cultură neirigată şi 70-80 kg N/ha în regim irigat. În anii următori de vegetaţie, pe cernoziomuri şi soluri aluvionare, sunt indicate doze de 60-70 kg N/ha în regim neirigat şi 70-80 kg N/ha în regim irigat, iar pe celelalte tipuri de sol 80-90 kg N/ha în regim neirigat şi 90-100 kg N/ha în regim irigat. Pentru o valorificare eficientă a îngrăşămintelor cu azot, aplicarea lor se face în preajma semănatului în anul I şi la desprimăvărare, înainte de pornirea plantelor în vegetaţie, în anii următori. Dozele indicate se pot fracţiona: 60% la semănat, sau la desprimăvărare şi 40% după recoltarea coasei I. În acest din urmă caz, aplicarea îngrăşămintelor azotate se face la 7-8 zile după recoltare, când plantele au început să formeze lăstari, caz în care se înlătură pericolul de intoxicaţie nitrică a plantelor.

Potasiul. Îngrăşământul potasic este necesar numai pe soluri care conţin mai puţin de 16 mg potasiu mobil/100 g sol (133 ppm). Calculul necesarului de îngrăşământ potasic se face după formula indicată pentru fosfor, apreciindu-se ca nivel optim al conţinutului în potasiu mobil 20 mg/ 100 g sol (166 ppm) şi folosind coeficientul 22-25. Pe aceste soluri, în lipsa datelor de cartare agrochimică, se aplică anual 70-80 kg K₂O/ha.

În cazul în care lucerna se amplasează pe sole fertilizate organic în ultimii 2-3 ani, dozele de îngrăşăminte chimice precizate se reduc cu 30-50% la fosfor, 60-80% la potasiu şi 40-50% la azot.

Amendarea. Amendamentele calcaroase sunt necesare pe soluri cu pH mai mic de 6,0 pe care se administrează 6-7 t/ha carbonat de calciu (sau alte amendamente ), o dată la 8-10 ani.

4. 4. LUCRĂRILE SOLULUI

Lucerna se numără printre plantele mai puţin exigente faţă de adâncimea arăturii, în schimb cere un pat germinativ foarte bine mărunţit, care să pună sămânţa în contact intim cu solul, pentru favorizarea unei răsăriri rapide şi dezvoltarea normală a plantelor în primele faze de vegeteţie.

Când semănatul se face primăvara, arătura se va realiza, de preferinţă în prima jumătate a toamnei, la adâncimea de 22-25 cm; este de dorit ca în cadrul rotaţiei, într-un an să se relizeze o arătură mai adâncă, de 28-30 cm. Arătura va fi precedată de o lucrare de dezmiriştire, realizată cu grapa cu discuri înclinată corespunzător. Lucrarea de mărunţire a solului arat, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi, este bine să se facă în a doua jumătate a toamnei. În acest caz, pregătirea patului germinativ în primăvară se realizează în preajma semănatului, cu combinatorul sau cu agregatul cu grape cu colţi, prevăzut în spate cu bare metalice.

Când semănatul se face la sfârşitul verii sau începutul toamnei, în situaţia în care lucerna urmează în rotaţie pe sole care în anul precedent au fost arate, când solul nu este prea tasat şi curăţit de  resturi vegetale, mai ales după premergătoare ce eliberează terenul în preajma semănatului, este indicat ca pregătirea solului să se facă în exclusivitate cu grapa cu discuri. De regulă, o lucrare cu grapa cu discuri de mare capacitate, poate mobiliza solul pe adâncimea de 10-14 cm, sau prin lucrări repetate cu grape cu discuri mai mici, ultima lucrare făcându-se cu combinatorul, în preajma semănatului.

În funcţie de gradul de afȃnare a solului şi de  umiditatea acestuia se efectuează tăvălugitul, lucrare care contribuie la creşterea uniformităţii adȃncimii de semănat şi la o bună punere a seminţelor ȋn contact cu solul şi implicit la o răsărire uniformă. Desigur, dacă solul are o umiditate mare, mai ales primăvara, nu se tăvălugeşte, deoarece se poate forma crustă.

În situaţia amintită, lucrarea cu plugul se impune pe solurile tasate sau cu resturi vegetale. Arătura se va face imediat după eliberarea terenului de resturi vegetale, la adâncimea de 20-23 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată; în aceste condiţii, arătura poate fi substituită printr-o lucrare cu cizelul. Când solul este prea uscat, este de dorit să se aplice în prealabil, o irigare de 40-50 mm, care facilitează realizarea unei arături de bună calitate (realizată la 20-23 cm), cu eforturi energetice diminuate cu 30-35%, cât şi epuizarea în bună parte a rezervelor de seminţe de buruieni şi a samulastrei. Pregătirea patului germinativ se va face cu grapa cu discuri, ultima lucrare realizându-se în preajma semănatului în agregat cu tăvălugul.

5. SĂMÂNŢA ŞI SEMĂNATUL

Se foloseşte numai sămânţă certificată, obligatoriu decuscutată.

Semănatul este lucrarea care condiţionează în mare măsură nivelul producţiei şi perenitatea lucernei.

Epoca de semănat. În cultura neirigată, semănatul se face în perioada imediată desprimăvărării. În anii normali, în zonele de câmpie, intervalul optim de semănat se înscrie între 1 şi 15 martie, iar în zonele colinare între 5 şi 25 martie; când desprimăvărarea se face cu întârziere, epoca de semănat se decalaeză cu 10-12 zile. În principiu, semănatul se va face după ce se creează condiţii favorabile de pregătire a patului germinativ, ştiut fiind că o grăbire a lucrării, când solul este insuficient zvântat, conduce la un semănat de proastă calitate, iar întârzierea nemotivată determină o răsărire neuniformă. În anii în care desprimăvărarea este foarte timpurie, semănatul se va face cu mult discernământ, cunoscut fiind faptul că eventualele temperaturi mai coborâte de – 6…-7 ⁰C, pot găsi plantele de lucernă în faza cotiledonală, provocând pierderi de plante de până la 50-70 %.

În regim irigat, în tehnologia intensivă, intervalul termic optim de semănat este cuprins între 800-1000⁰C, acumulate de la semănat până la venirea iernii. Calendaristic epoca de semănat se înscrie în perioada 25 august – 5 septembrie în zonele de câmpie din sudul ţării şi între 15-25 august pe cernoziomurile şi solurile aluvionare din zonele colinare.

Densitatea la semănat În cultură pură, semăntul lucernei se face în rânduri, la 12,5 cm, cu 1000 b.g./m², respectiv cu 20-22 kg/ha.

Când lucerna se seamănă în amestec cu graminee perene, se seamănă 750-800 b.g./m² lucernă (17-18 kg/ha)+550-600 b.g./m² golomăţ (6-7 kg/ha), la care se adaugă o normă redusă de raigras hibrid (4 kg/ha), proba la semănătoare făcându-se cu suma cantităţilor de sămânţă ale componentelor amestecului.

Când semănatul se face la desprimăvărare, în toate situaţiile, se adaugă o normă redusă de sămânţă de trifoi de Alexandria (4 kg/ha).

Adâncimea optimă de semănat este la 1,5-2 cm, când semănatul se face primăvara şi la 2-2,5 cm, când se însămânţează la începutul toamnei. Pentru încorporarea seminţei, în limitele menţionate, combinatorul pentru pregătirea patului germinativ în primăvară va fi prevăzut cu tăvălugi; când semănatul se face la începutul toamnei, ultima lucrare cu grapa cu discuri se va face în mod obligatoriu în agregat cu tăvălugul. Pentru punerea seminţei în contact intim cu solul, aplicarea unei lucrări cu tăvălugul inelar, imediat după semănat, este necesară mai ales când semănatul se face la începutul toamnei; această lucrare este utilă şi când semănatul se face la începutul primăverii, mai ales în anii  secetoşi.

6. LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE A CULTURII

 6.1.  Combaterea buruienilor

 În lupta integrată de combatere a buruienilor un rol important îl au măsurile agrotehnice care se referă la alegerea plantei premergătoare şi la efectuarea corectă a lucrărilor solului, prin care la 4-5 ani să se realizeze într-un an arătura la 28-30 cm, care ajută la combaterea talpei plugului, a buruienilor perene şi cuscutei; ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se va face în preajma semănatului, având grijă să se combată integral buruienile înrădăcinate.

Combaterea buruienilor pe cale chimică este strict necesară.

Buruienile monocotiledonate se pot combate eficient prin folosirea erbicidelor postemergente – Fusilade forte, (1,0-1,5 l/ha) şi Agil (1,0 l/ha) când lucerna se află în faza de 2-3 lăstari. În situaţia în care lucerna se cultivă în amestec cu graminee perene, se interzice folosirea erbicidelor antigramineice.

În lucernierele din anul I de vegetaţie (cultură pură) în cazul infestării cu buruieni dicotiledonate anuale sensibile, cât şi în cazul culturii lucernei în amestec cu graminee perene este recomandat erbicidul Basagran forte în doză de 1,5-2 l/ha aplicat în faza de 2-3 frunze (rozetă) a buruienilor dicotiledonate sensibile (Amaranthus, Sinapis, Raphanus, Chenopodium şi Xanthium (2 frunze).

Eficienţă bună în combaterea buruienilor dicotiledonate, dar şi a unor buruieni monocotiledonate, o are erbicidul Pulsar care se aplică postemergent în faza lucernei de 3-5 frunze trifoliate şi a buruienilor dicotiledonate de 2-4 frunze, în doză de 1,0-1,2 l/ha, plus un adjuvant (Trend – 0,250 ml/ha).

Buruienile din lucernierele vechi se combat cu erbicidul Sencor (1,0-1,5 l/ha) care se aplică la desprimăvărare înainte de pornirea plantelor în vegetaţie. Doza se stabileşte ȋn funcţie de gradul de fertilitate al solului, astfel se aplică 1 l/ha pe soluri sărace şi 1,5 l/ha pe soluri cu o fertilitate ridicată, de exemplu  pe cernoziomuri.

Lucerna poate fi dată în consumul animalelor după 45 de zile de la tratamentul cu Pulsar.

Cuscuta se combate eficient şi prin aplicarea după prima coasă, la (3-4 zile) a erbicidelor Round-up, ȋn doza de 0,750 l/ha.

6.2. Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Pentru prevenirea bolilor, metodele cele mai eficiente vizeazã în primul rând crearea de soiuri tolerante la principalele boli si prin metode tehnologice; acestea din urmã se referã la  respectarea rotatiei culturilor si la executarea corectã a lucrãrilor solului.

În unii ani plantele de lucernã sunt atacate de larvele de Hypera variabilis  care pot compromite coasa I de furaj. Combaterea acestui dãunãtor se face cu unul din piretroizii cunoscuti, dintre care cei mai eficienti sunt: Fastac 10 CE (150 ml/ha), Karate (300 ml/ha).

6.3. Irigarea

Consumul de apă al lucernei este cuprins între 600 şi 750 mm pe an. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, consumul mediu zilnic de apă este de 2,5-4 mm pentru coasele I şi a II-a, 4,0-6,0 mm pentru coasele a III-a şi a IV-a şi 2,0-2,5 mm pentru coasa a V-a. Aceste date pledează pentru necesitatea irigării lucernei în zonele cu posibilităţi.

Semănatul lucernei la începutul toamnei este recomandat numai pe suprafeţe cu posibilităţi certe de irigare. În aceste condiţii, irigarea de răsărire se aplică imediat după semănat cu o normă de 30-35 mm  (300-350 m³/ha); în toate toamnele secetoase, irigarea se repetă după 7-8 zile de la prima udare, cu o normă de 35-40 mm. În zonele colinare semănatul la sfârşitul verii, în regim neirigat, este posibil în anii care în intervalul optim de semănat precipitaţiile căzute au umectat stratul de sol de 30-35 cm, când sunt întâlnite condiţiile pentru un răsărit normal al plantelor.

În general precipitaţiile din sezonul rece şi primăvară satisfac exigenţele coasei I pentru apă. Când primăvara este secetoasă, se impune aplicarea unei udări stimulative la începutul îmbobocirii plantelor, cu o normă de 50-60 mm. Irigarea lucernei este strict necesară pe parcursul lunilor de vară şi la începutul toamnei, deci pentru coasele a II-a – a V-a. În principiu, în primele zile după recoltarea plantelor nu se irigă, existând o perioadă critică pentru aer; aplicarea udărilor va începe la 7-8 zile după recoltare, aplicându-se norme de 60-65 mm, în zonele din sudul ţării şi 45-50 mm, în zonele colinare. În anii cu deficit hidric, irigarea se repetă după 15-17 zile în luna iunie, după 10-14 zile în lunile iulie şi august şi după 18-20 zile în luna septembrie. În anii secetoşi, cu două udări se formează o recoltă normală de furaj, iar în anii relativ umezi se pot realiza producţii similare şi cu o singură udare. În cazul în care se manifestă un deficit hidric în stratul biologic activ (0-80 cm) sunt stânjenite în creştere în primul rând gramineea şi apoi lucerna, fiind influenţată negativ producţia, iar plantele îmbătrânesc prematur.

7. RECOLTAREA

Recoltarea este elementul tehnologic extrem de important care determină nivelul producţiei, calitatea nutreţului şi perenitatea lucernei; o exploatare repetată în faze timpurii de vegetaţie determină obţinerea unei producţii de calitate, dar mai redusă cu 30-45 %. O recoltare tardivă, la înflorirea completă, reduce semnificativ producţia anuală, iar calitatea furajului este modestă. Pentru evitarea acestor situaţii se  fac următoarele recomandări:

Recoltarea lucernei cultivată în cultură pură.

– În anul întâi de vegetaţie, la toate coasele, plantele se recoltează în intervalul cuprins între începutul şi mijlocul fazei de înflorit, cu excepţia ultimei coase care se recoltează în prima decadă a lunii octombrie.

– În anii următori de vegetaţie, la toate coasele, recoltarea plantelor se face în intervalul cuprins între începutul butonizării şi începutul înfloritului, cu excepţia coasei a doua care se recoltează când 35-40% din plante au înflorit, pentru stimularea acumulării în rădăcini a unor rezerve mari de substanţe nutritive, care sporesc substanţial producţia anului următor, cât şi perenitatea culturii; ultima coasă se recoltează în prima decadă a lunii octombrie.

Recoltarea lucernei cultivată în amestec cu trifoi de Alexandria.

– În anul întâi de vegetaţie coasa I se recoltează când 30-35% din plantele de trifoi au înflorit, iar coasele următoare la începutul înfloritului lucernei (la intervale de 32-35 de zile), ultima coasă recoltându-se în prima decadă a lunii octombrie.

– În anii următori de vegetaţie recoltarea plantelor se face la fel ca şi la lucerna în cultura pură.

Recoltarea amestecului de lucernă cu graminee perene.

– În anul întâi de vegetaţie recoltarea se face ţinând seama de faza de vegetaţie a lucernei, la fel ca în situaţia în care semănatul s-a făcut în cultură pură.

– În anii următori de vegetaţie coasa I se recoltează la începutul fazei de burduf a golomăţului, iar coasele următoare la începutul înfloritului lucernei, cu excepţia ultimei coase care se recoltează în prima decadă a lunii octombrie.

                Recoltarea plantelor în dinamică pentru furajare la iesle

Această modalitate tehnologică este indicată mai ales pentru amestecul de lucernă cu graminee perene, dar şi pentru lucerna în cultură pură sau în amestec cu trifoi de Alexandria. În anul I de vegetaţie, indiferent de tehnologia practicată, exploatarea plantelor în dinamică este mai dificilă, motiv pentru care recoltarea se face la fel ca în situaţiile prezentate mai sus.

În anii următori de vegetaţie, recoltarea este determinată de epoca de recoltare a coasei I; în principiu, recoltarea acestei coase se face pe parcursul unui interval de 12-14 zile, urmând ca şi coasele următoare să se recolteze la intervale de 32-35 de zile, tot în dinamică, în ordinea recoltării coasei întâi. Practic, se procedează astfel:

– coasa I se recoltează în intervalul cuprins între începutul fazei de burduf a golomăţului şi până când plantele de lucernă au înflorit în proporţie de 25-30%; în cazul lucernei semănate în cultură pură se recoltează în intervalul cuprins între începutul fazei de butonizare şi până când plantele au înflorit în proporţiie de 25-30%;

– coasele următoare, în toate situaţiile se recoltează la intervale de 32-35 de zile, în ordinea recoltării coasei I.

Mai ales în cazul lucernei cultivate în cultură pură, pentru evitarea fenomenelor de meteorizaţie, este bine ca după recoltare plantele să rămână în brazdă 4-5 ore, când consumabilitatea creşte semnificativ.

Conservarea lucernei în cultură pură sau în amestec cu graminee perene

Modalitatea optimă de conservare a lucernei este sub formă de fân; în unii ani la puţin timp după recoltarea plantelor pot surveni ploi, care diminuează substanţial calitatea furajului, iar dacă acestea persistă câteva zile, regenerarea plantelor sub brazde este stânjenită. În consecinţă este de dorit ca în primăverile umede, coasa I să se conserve prin însilozare, după o pălire prealabilă de două zile; această modalitate tehnologică este indicată în cazul amestecului de lucernă cu graminee perene, acesta din urmă fiind bogate în zaharuri solubile, care stimulează fermentaţia lactică. După parcurgera acestui interval de timp plantele se toacă mărunt, când însilozarea se face uşor; folosirea conservanţilor este indicată mai ales în cazul lucernei semănate în cultură pură şi în amestec cu trifoi de Alexandria. Coasele următoare se pot conserva uşor sub formă de fân; la recoltarea cu vindroverul reglarea brazdei se face cu dimensiuni cât mai largi şi este de dorit folosirea valţurilor de strivire a plantelor când timpul de uscare se reduce; după  2-3 zile însorite brazdele se grupează câte două. Operaţia se face dimineaţa pe rouă pentru evitarea pierderii frunzelor. În fermele care dispun de uscătoare cu aer rece, balotarea fânului se face în ziua a patra, când baloţii se clădesc în instalaţia de uscare; după 4-5 zile de la pornirea ventilatoarelor umiditatea fânului coboară sub 17%, când mucegăirea este exclusă. O metodă foarte bună de conservare a lucernei este ȋnfolierea baloţilor, metodă posibil de aplicat ca urmare a existenţei pe piaţă a mai multor tipuri de maşini de ȋnfoliere, inclusiv balotieră cu înfoliator integrat, care combină două operaţii separate, balotarea şi înfolierea baloţilor şi le integrează într-o singura operaţie.